Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Colostrul – aurul lichid

Colostrul – aurul lichid

Pentru ca micuțul tău să crească sănătos, este necesar să-i asiguri o nutriție precis adaptată în primele 1000 de zile. Laptele matern este alimentul precis adaptat nevoilor bebelușului, el schimbându-și compoziția pe durata alăptării, în funcție de necesitățile nutriționale ale micuțului. Nou-născutul are nevoi specifice în primele zile de viață, care pot fi satisfăcute doar de lichidul-minune numit colostru.

În special în primele zile, bebelușul tău are nevoie de anticorpi și de nutrienți care să contribuie la dezvoltarea optimă a sistemului său imunitar, astfel încât să fie ferit de alergii și boli. Colostrul acoperă toate aceste nevoi, motiv pentru care medicii pediatri recomandă inițierea alăptării încă din primele ore de la naștere.

Colostrul conține concentrații maxime de carbohidrați, imunoglobuline, polipeptide, vitaminele A și E, sulf organic, calciu, potasiu și lactoferină. Aceasta din urmă joacă un rol deosebit de important în protejarea bebelușului de alergii și infecții, întrucât are efect antibacterial, antiviral, antiinflamator și imunomodulator, ajutând și la creșterea și diferențierea celulelor, precum și la dezvoltarea armonioasă a sistemului asteorticular. Colostrul conține cei mai mulți agenți imunitari:

  • • imunoglobuline lgA (care protejează antibacterial sistemul digestiv, respirator, limfatic)
  • • imunoglobuline lgD si lgE (cu rol antiviral, antiparazitar, antibacterial și antialergenic)
  • • imunoglobuline lgM și polipeptide bogate în proteine, cu rol imunomodulator și care stimulează acțiunea celulelor macrofage (celule ucigașe), ce înglobează și distrug organismele patogene.

 

Prima masă de lapte a bebelușului asigură și buna funcționare a tractului digestiv al sugarului, ajutând la eliminarea primului scaun (meconiul) și excesul de bilirubină, pentru că ficatul încă nu poate îndeplini această funcție la nou-născut.

Colostrul este, deci, o reală doză de sănătate pentru sugar. Este esențial să-i oferi acest lichid la cât mai scurt timp posibil de la naștere și să îl pui la sân cât mai des, astfel încât bebelușul tău să se bucure din plin de toate avantajele sale!

Dacă ţi-a plăcut şi ai găsit informaţii utile, împarte-le şi prietenelor tale.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare