Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

De ce e copilul furios?

De ce e copilul furios?

Specialiştii consideră că furiile copilul apar atunci când el începe să conştientizeze anturajul din jurul lui şi că există discordanţă între dorinţele sale şi cele ale acestui anturaj. Copilul vrea să facă ceva, un gest anume şi nu este lăsat să-l facă. Vrea să bage degetele în priză sau să ia o jucărie. Nu este lăsat. De ce, se întreabă el. Şi aşa apare frustrarea. Ca să-şi exprime supărarea, copilul plânge, se zbate, dă din mâini sau din picioare, plânge, cu sau fără lacrimi.

În toate aceste cazuri, este foarte important modul în care sunt gestionate aceste momente.

Stabileşte clar ce are voie şi ce nu

 

Există mai multe grade de exprimare a nemulţumirilor unui copil. Mai întâi, copilul se supără şi abia apoi, apare furia. Modalitatea în care copilul este învăţat să suporte frustrarea determină apariţia sau nu a stărilor de furie. Totul depinde de reacţia părinţilor.

De modul în care ei se manifestă în momentele de furie ale celui mic, depinde şi modul în care se va comporta mai târziu şi în care vor fi controlate aceste accese. Există astfel pe de o parte posibilitatea ca cel mic să facă faţă, să treacă cu bine, de starea de supărare, sau învaţă că dacă se supără puţin are şansa de a obţine ceea ce îşi doreşte. În cazul din urmă, există riscul ca acest lucru să-l marcheze toată viaţa. Se poate întâmpla ca aceste trăsături să îi marcheze personalitatea de adult sau, mai grav, poate se pot transforma chiar într-un simptom, într-o boală psihică.

Aici ne întoarcem din nou la părinţi. Pentru că totul depinde numai de ei. Problema este nu cum scăpăm de furiile copilului, ci de ce apar şi ce se poate face pentru ca acestea să nu se declanşeze, pentru a fi prevenite. Şi atunci, chiar este copilul nevinovat? Chiar este de vină numai părintele pentru manifestările celui mic. Nu poate fi vorba de ceva genetic. Nu se moşteneşte furia? Ei bine, nu.

Aproape toate comportamentele pe care omul le are în afară de instincte sunt învăţate. Şi furia se învaţă. Până la vârsta de şase luni, copiii nu fac diferenţa faţă de lumea înconjurătoare. La vârste foarte mici, copiii plâng, sunt supăraţi astfel, din cauza disconfortului interior, de durere şi pentru că nu ştiu cum să interpreteze acest disconfort. Apoi, uşor, uşor, copilul începe individualizarea. El descoperă fiinţele şi obiectele din jurul lui. Apar dorinţele. Practic, din acest moment pot să apară primele probleme. Dorinţele și nevoile exprimate de copil, pot să difere de ceea ce crede părintele că acel copil poate să primească.

 

Dar care ar trebui să fie reacţia părinţilor în astfel de cazuri?

 

Să nu supere copilul și să îl lase să facă ce vrea el sau îl certe chiar dacă el se va supăra, să folosească metoda cu „bătaia care e ruptă din rai”?

Soluţia se află undeva la mijloc. Chiar dacă îţi va fi foarte greu să găseşti calea de mijloc în educarea copilului tău, va trebui totuşi să te străduieşti să faci acest lucru pentru că altfel, şi ţie îţi va fi foarte greu mai târziu, dar mai ales pentru el vor apărea probleme ce-i vor crea numai neplăceri dacă nu sunt stopate din timp.

Ideea de bază este că părinţii nu trebuie să facă nici cum vrea neapărat copilul, dar nici numai cum vor ei. Este adevărat că există o teamă teribilă în sufletul fiecărui părinte că cel mic ar putea să greşească. Furia este o reacţie la ceva. Supărarea la fel. Pentru aceasta trebuie să i se permită copilului să facă şi lucruri care, poate că în generaţia părinţilor erau privite ca fiind de neconceput. De exemplu să se joace în groapa de nisip şi să se murdărească, să umble în patru labe prin parc, în iarbă, să se joace şi cu altceva decât cu jucării.

De cele mai multe ori, supărarea sau frustrarea apar în caz de NU excesiv. Crizele de furie cele mai puternice apar ce-i drept la copiii pentru care nu există reguli, dar sunt foarte numeroase şi în cazul celor care nu aud toată ziua decât „nu e voie”, „nu e bine”, „pleacă de acolo”, „aoleu ce rău eşti”.

Regula de aur este aceea ca părintele să fie clar şi consecvent cu lucrurile pe care să i le permită copilului să le facă, ca şi cele pe care copilul să ştie că nu este bine să le facă. Ideal ar fi ca părintele să aibă şi răbdarea şi mai ales capacitatea de a îi explica copilului motivul pentru care nu trebuie să facă ceva, sau să aibă ceva. În nici un caz, copilul nu trebuie bătut. El nu va interpreta acest lucru ca pe ceva educativ. Va apărea doar frica.

Poate puţin mai multă iubire

Furiile nu au o apartenenţă socială. Ele se manifestă atât în cazul copiilor săraci, cât şi în familiile înstărite. De aceea părinţii nu au scuza că copilul lor este furios pentru că ei nu îşi permit să-i cumpere ceva ce îşi doreşte el. Oricât de bogaţi ar fi părinţii, copilul va găsi oricând ceva care să îi facă poftă. Şi atunci ce te faci dacă vrea Luna de pe cer şi se înfurie că nu i-o dai?

Oamenii de ştiinţă cred că la baza păstrării echilibrului emoţional al copilului stă dragostea pe care acesta o primeşte. Cele mai multe probleme apar în familiile în care copiii nu sunt iubiţi sau părinţii nu au timp să îşi arate afecțiunea pentru că sunt prea ocupaţi. Vei spune, cum aşa? Adică, ce, nu îţi iubeşti copilul? Se pare că nu toţi părinţii ştiu să îşi iubească copilul. Sau mai de grabă nu ştiu să exteriorizeze iubirea şi copilul nu o simte. Există adulţi care nu ştiu să iubească când ajung la maturitate pentru că ei nu au simţit în copilărie că sunt iubiţi, pentru că părinţii lor nu au ştiut cum să exprime acest lucru sau s-au lăsat conduşi de anumite rigori rigide şi fără noimă.

Nu strică deloc să îl iei pe copilul tău în braţe, să îl pupi, să te joci cu el sau să manifeşti o anumită toleranţă la greşeli. El nu va fi nici mai alintat, nici nu va deveni un şmecher care să profite de tine. Din nou vorbim de păstrarea unui echilibru.

Consecvenţa între membrii familiei este o altă regulă pentru a preveni furiile copilului. Dacă fiecare membru al familiei are câte o părere despre o anumită problemă legată de educaţia copilului sau, mai grav, acesta este şi martorul unor astfel de divergenţe legate de evoluţia lui, el va trece în tabăra care îi va conveni mai mult. Dacă mama îi spune că trebuie să facă ordine între jucării, iar tatăl sau bunica vor reacţiona cu „lasă-l dragă că e prea mic pentru aşa ceva”, copilul va face o criză de agitaţie şi cu prima ocazie când va fi oprit de la ceva va avea o criză de furie împotriva mamei la care e posibil să să reacţioneze chiar cu „eşti o rea, nu te mai iubesc şi vreau să plec la bunica”.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare