Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Despre pitic și viață

Despre pitic și viață

Articol scris de Claudia Viorica Schohterus, unul dintre părinții informați, din Clubul NUTRICIA.

 

Nu mi-a fost ușor să accept că acel “până moartea ne va despărți” și “ce a unit Dumnezeu, omul nu poate despărți” pentru mine nu mai există. Să nu credeți că sunt vreo bisericoasă. Nici pe departe. Dar acele cuvinte mi-au rămas atât de adânc întipărite în suflet încât credeam cu toată ființa mea că așa va fi. Poate au fost emoțiile de vină, poate dragostea pentru omul pe care îl consideram potrivit lângă mine … Și nu a fost să fie… Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. Poate dacă luptam mai mult, poate dacă mai lăsam de la mine, poate dacă știam să-l înțeleg mai mult, poate dacă…dacă…dacă… Nu sunt o perfectă, greșesc, sunt om și după 2 ani de frământări și mii de întrebări mi-am dat seama că nu a meritat nici măcar o lacrimă de-a mea, un suspin sau vreun cuvânt urât. Și în acești 2 ani, cel care mi-a fost alături a fost și este actualul meu soț. L-am întâlnit când lumea mi se părea atât de mică pentru gândurile mele încât a fost ca o gură de aer proaspăt în viața mea. Cred că urlam în interiorul meu, dar nu-mi dădeam seama. Și am trecut peste.

Ne-am cunoscut pe un site de socializare – da, aici părerile sunt împărțite, ne-am vizitat până când s-a creat acea legatură între noi care ne unește și în ziua de azi, iubirea. Aveam o idee preconcepută despre baieții din București: plini de fițe, grandomani, cu pretenții cât casa. Și îmi spuneam în sinea mea “mamă, când l-oi avea în fața mea și o spune vreo vorba aiurea, îl trimit de unde a venit”. Dar când l-am văzut în carne și oase, tot e cat îmi închipuiam eu. Și totul a căpătat un alt sens. Blând, îi era frică să mă și atingă, vorbea calm, era cu totul altfel. După câteva luni, ne-am mutat împreună. În București. Am fugit toată viața mea de București ca dracul de tămâie și uite că tot aici am ajuns. Și zău dacă îmi pare rău. M-a ajutat cu tot ce i-a stat în putință, a fost alături de mine în nopțile când mă apucau himerele trecutului, mă ținea în brațe chiar dacă a doua zi pleca la serviciu. Seara cand venea acasă plecam în parcuri, vorbeam vrute și nevrute și uite așa am ajuns în punctul în care nu mai puteam trăi unul fără celălalt.

Azi așa, mâine așa, un mic test cumpărat aiurea de la farmacie ne-a schimbat radical viețile: urma să devenim părinți. Două liniuțe care au apărut în viața mea ca o binecuvântare. Eram la serviciu și mi s-a făcut rău, un fel de greață însoțită de câteva dureri de cap. M-am dus la farmacie și în loc să cer ceva pentru durere, m-am trezit că cer un test de sarcină. Și minunea s-a produs: acele două liniuțe roz care m-au făcut să plâng instant. Ajunsă în birou, m-a apucat din nou plânsul. Colegii mei deja se uitau la mine ca la urs: “ți-e rău, ai pățit ceva, s-a întâmplat ceva”? Și nu puteam să mă opresc. Nu era nimic în neregulă cu mine, sunt un om normal. NORMAL!!! În secunda doi, o sun pe sora mea și ii spun să iasă din birou – am lucrat în birouri alăturate. Se uită la mine și mă întreabă “și?” Și da, vine bebe! M-a îmbrățișat cu toată puterea ei, plângeam. Am mers într-o scurtă pauză, nici nu mai știa cum să se poarte cu mine “vrei ceva, ți-e foame, ai nevoie de ceva, ți-e rău?”) Toți colegii mă felicitau, Elena l-a anunțat pe cel care urma să îi devină soț. Bucurie!!! Dar cum să îi spun mamei? Îmi închipuiam eu în capul meu că atunci când urma să le spun că vor deveni bunici, îi voi anunța cu vreun cadou, ceva. Ei, socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Tot ce am putut să spun, în telefon, a fost “mama, te așezi puțin pe scaun?” Și să nu mai spuneți că mamele nu au al 6-lea simț, că nu vă cred! “De ce, ești însărcinată?” a venit răspunsul. Îmi venea să cad de pe băncuță. “Da, o să deveniți bunici”. Și câteva clipe de liniște … “Marian, strigă mama, Claudia e însărcinată”. Așa a aflat și tatăl meu. Soțul meu a aflat ultimul, nici nu mai știa ce să spună, nu-și găsea cuvintele. În acea seară, am mers și la socrii mei și le-am pus direct testul de sarcină în mână. “Pe cuvântul tău, îmi spune socrul meu”. “Păi da, pe cuvântul meu, dacă asta îți confirmă.”

Și uite asa, viața noastră a căpătat noi culori. Și Doamne Doamne mi-a arătat că totul în viață vine la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu. Și sunt fericită, cu adevărat fericită. Am tot ce îmi trebuie lângă mine: una bucată trumf alături de care nici o zi nu seamănă cu cealaltă și soțul meu care mă sprijină și mă iubește. Și da, ne mai dorim un bebe, poate doi.

Dacă ţi-a plăcut şi ai găsit informaţii utile, împarte-le şi prietenelor tale.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare