Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

La cumpărături pentru gemeni

La cumpărături pentru gemeni
CUM ALEGEM CĂRUCIORUL PENTRU GEMENI

Unul dintre cele mai importante obiecte este căruciorul. Există mai multe modele, dar trebuie să urmăreşti câteva criterii pentru a şti ce este mai bine să alegi: gândeşte-te la preţ, vârsta maximă până la care poate fi utilizat, spaţiul pe care-l ai la dispoziţie pentru depozitare, uşurinţa cu care-l poţi manevra şi greutatea acestuia.

Căruciorul cu şezuturi unul în spatele celuilalt sau, mai bine zis, tip tren, este un model care-ţi permite să aşezi copiiichiar şi faţă în faţă. Poţi să-l conduci cu o singură mână şi trece prin aproape orice spaţiu. Mai mult, când copiii sunt micuţi, încap amândoi într-un singur scăunel, iar în celălalt poţi pune câteva cumpărături. Există bineînţeles şi dezavantaje: bebeluşul care stă în spate poate să aibă un spaţiu limitat, iar cel care stă în faţă poate fi deranjat de frăţior dacă acesta se agită şi loveşte cu picioruşele. Unele cărucioare de acest tip nu se închid ca o umbrelă şi astfel nu încap într-o maşină mai mică.

Căruciorul cu şezuturi alăturate le permite gemenilor să aibă puţin mai mult spaţiu, iar tu poţi avea acces mai uşor la amândoi. Copilaşii se lovesc mai greu între ei, doar cu picioruşele poate, dar mai greu se pot trage de păr. Micuţii nu rivalizează pentru locul pe care stau şi se pot ţine de mână. Dezavantajele sunt dificultatea de manevrare şi de accesibilitate. Fiind destul de lat, mai ales dacă locuieşti în oraş, nu vei intra pe toate uşile şi nici urcatul trotuarelor nu va fi prea uşor.

BEBELUŞII GEMENI, DE LA SOMN LA JOACĂ

Ne gândim şi la somnul bebeluşilor. În primele luni, este de ajuns un singur pătuţ sau un leagăn, dar mai tâziu, prin luna a 6-a, este bine să aibă fiecare pătuţul său, pentru a nu se răni în timpul somnului. Cât priveşte cântarul, este de ajuns unul, la fel şi o singură masă de înfăşat. Dacă vrei să-i plimbi cu maşina, trebuie să ai două scăunele auto, iar când cresc puţin mai mari, vei fi nevoită să cumperi tot două scaune pentru masă - cele cu rotile sunt foarte practice.

Jucăriile nu trebuie neapărat luate la dublu, ei trebuie să înveţe să împartă ceea ce au. Şi dacă le luaţi la dublu, măcar să nu fie identice, pentru a le putea schimba între ei. În plus, vor primi multe cadouri, deci poţi să faci economie şi la acest capitol.

La final, câteva sfaturi: cumpără totul treptat, încearcă să împrumuţi ceea ce poţi de la alte mămici ai căror copii au crescut deja şi foloseşte-ţi imaginaţia pentru a crea acasă jucării.

Dacă ţi-a plăcut şi ai găsit informaţii utile, împarte-le şi prietenelor tale.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare