Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Legătura dintre tată şi bebeluş

Legătura dintre tată şi bebeluş

Eşti proaspăt tătic? Felicitări! Probabil că experienţa venirii pe lume a bebeluşului tău a adus cu ea un amalgam de sentimente: de la bucurie intensă şi entuziasm, la neîncredere şi poate chiar o uşoară anxietate.

Primul tău instinct va fi să-l protejezi. Nu uita, însă, să laşi să iasă la iveală şi latura ta mai tandră şi grijulie. Pentru a stabili încă de la început o relaţie specială cu micuţul tău, e bine să te implici complet în tot ce înseamnă nevoile lui.

Pentru a stabili încă de la început o relaţie specială cu micuţul tău, e bine să te implici complet în tot ce înseamnă nevoile lui.

Cere  sfaturi din partea experţilor

E normal să ai întrebări legate de cum îţi poţi îngriji cât mai bine bebeluşul. Cât bebeluşul se află încă la spital, vei fi învăţat cum să schimbi scutecele, cum să ţii bebeluşul şi multe alte lucruri esenţiale. Nu ezita să ceri lămuriri legat de tot ceea ce te preocupă.

Mângâie şi ţine-ţi în braţe copilul

Asigură-te că petreci suficient timp ţinându-l în braţe, alintându-l, facându-i baie şi comunicând cu bebeluşul. Micuţului îi place să-ţi simtă pielea aproape de a lui, aşa că lasă-l să ţi se sprijine pe pieptul gol şi mângâie-l pe piele. Încearcă să-i cânţi şi să dansezi cu el în braţe – îi vor plăcea tonurile grave ale vocii tale şi senzaţia de mişcare.

Asigură-te că petreci suficient timp ţinându-l în braţe, alintându-l, facându-i baie şi comunicând cu bebeluşul.

Vorbeşte-i în permanenţă

Este esenţial să vorbeşti cu bebeluşul tău în mod regulat, pentru a-i încuraja dezvoltarea limbajului şi a-l familiariza cu vocea ta. Un element-cheie al dezvoltării limbajului sunt poveştile. Când citeşti interactiv o poveste copilului tău, îl încurajezi să-şi exprime gândurile şi sentimentele legate de carte.

Joacă-te cu el

Jocul este o altă metodă plăcută de crea o legătură cu copilul tău. După vârsta de 2 luni, bebeluşul va fi atras de tot felul de jocuri. Participând la distracţia lui, îi încurajezi dezvoltarea socială, emoţională şi fizică şi susţii legătura dintre voi.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare