Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Sfaturi în alegerea pătuțului pentru un somn liniștitor

Sfaturi în alegerea pătuțului pentru un somn liniștitor

Șase lucruri importante despre pătuțurile pentru bebeluși

Înainte să achiziționezi pătuțul pentru micuțul tău, este recomandat să te informezi despre tipurile de pătuțuri existente și ce înseamnă fiecare, pentru a-l putea adapta cât mai bine nevoilor tale și ale bebelușului tău. Mai mult decât atât, este necesar să ai în vedere câteva lucruri care pot influența somnul și dezvoltarea acestuia.

În primul rând, nu este recomandat să cumperi pentru bebe un pătuț de lemn la mâna a doua, deși ar putea fi tentant din punct de vedere al prețului. Acestea pot reprezenta un pericol nu numai din cauza uzării, adică stabilitatea lor ar putea fi considerabil redusă, dar și pentru că ar putea conține urme de vopsea cu plumb, care este extrem de dăunătoare pentru micuțul tău. Totuşi, dacă optezi pentru o asemenea variantă, este indicat să mergi la un specialist pentru finisare.

Când vine vorba despre finisare, este important să fii atentă la detaliile pătuțului chiar și când acesta este nou: să nu aibă crăpături, să fie bine asamblate, astfel încât să nu aibă vreo parte ieșită în relief sau colțuri tăioase care pot reprezenta un pericol. Distanța optimă între zăbrelele patului este de 3 cm, deoarece nu pune în pericol micuțul, acesta riscând să își prindă mânuțele sau chiar căpușorul între ele.

Este recomandat să se evite spațiile dintre saltea și cadrul pătuțului, așa că dimensiunea saltelei trebuie să se potrivească perfect cu cadrul. În spațiile libere se poate aduna praful, care este dăunător pentru bebe. În plus, pentru o bună dezvoltare a structurii osoase a bebelușului tău și pentru a nu risca afecțiuni ulterioare ale coloanei, salteaua trebuie să fie fermă.

Tot despre saltea este bine să știi că este de preferat ca aceasta să fie ajustabilă. Astfel, atunci când micuțul tău va crește, o poți lăsa mai jos și nu există riscul ca acesta să cadă din pătuț. Asigură-te, însă, că mecanismul prin care se poate ajusta înălțimea saltelei este unul ușor de manevrat și că este ușor accesibil pentru bebe.

Un ultim lucru la care să fii atentă atunci când cumperi pătuțul pentru bebe este mobilitatea pătuțului. Este de preferat ca acesta să se poate muta cu ușurință, nu numai pentru a ușura procesul de schimbare a așternuturilor, dar și pentru a facilita ștergerea prafului sau mutarea acestuia într-o altă cameră.

Indiferent de alegerea pe care o faci, dacă optezi pentru un pătuț clasic, din lemn, sau îți dorești un pătuț convertibil pe care să îl folosești pentru o mai lungă perioadă de timp, sau poate unul suspendat, este recomandat ca pătuțul să îi ofere micuțului tău confortul necesar unui somn liniștit. Dacă spațiul nu îți permite una dintre variantele de mai sus, există și paturi pliabile, care pot fi folosite și atunci când călătorești împreună cu puiul tău.

Dacă ţi-a plăcut şi ai găsit informaţii utile, împarte-le şi prietenelor tale.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare