Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

FOLOSIREA SUZETEI - AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

FOLOSIREA SUZETEI - AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

La copiii născuţi prematur, care nu au capacitatea să cuprindă sânul şi sunt alimentaţi cu o sondă prin năsuc, folosirea suzetei îi poate ajuta să deprindă mişcarea de a mesteca şi înghiţi, aşadar va suge cât mai repede la sân. În cazul micuţilor născuţi la termen, este indicat să se folosească suzeta după prima lună de viaţă, nu mai devreme, adică după ce a învăţat să se alimenteze corect de la sân. Altfel, rişti să se reducă alăptarea la sân.

CUM ŞI CÂND SĂ FOLOSEŞTI SUZETA

Folosirea suzetei la sugari poate avea chiar şi beneficii. Bebeluşul tău se poate linişti mai uşor, mai ales când plânge, iar suzeta îi dă o stare de bine. Mai mult, s-a demonstrat că ajută şi la dezvoltarea sistemului neurologic şi scade considerabil riscul sindromului morţii subite.

Totuşi, trebuie să ţii cont de câteva reguli:

  • nu-l forţa pe cel mic să folosească suzeta
  • să utilizeze suzeta cu preponderenţă noaptea
  • să-l dezveţi de suzetă după ce a împlinit un an

 

Ai grijă să nu devină o dependenţă şi să ceară suzeta la fiecare scâncet. Trebuie să înţelegi ce nevoi are, pentru a nu-l obişnui prea mult doar cu suzeta.

CUM INFLUENŢEAZĂ SUZETA DEZVOLTAREA DANTURII

Dacă îţi faci griji că suzeta i-ar putea dăuna danturii, poţi sta liniştită. Conform studiilor, dacă nu este folosită mai mult de un an, nu există niciun risc. Ba dimpotrivă, există medici care susţin că poate ajuta la dezvoltarea aparatului dentar, spre deosebire de suptul degetului, care este obiceiul cel mai nociv pentru micuţ, pentru că exercită o presiune asupra vălului palatin. Mai mult, dacă nu îl vei dezvăţa pe cel mic de suzetă după un an, riscul de a face otită este mult mai mare.

În concluzie, suzeta este cu siguranţă un aliat de nădejde pentru tine, ca mămică, dar ai grijă să nu se transforme din ajutor în duşman.

Dacă ţi-a plăcut şi ai găsit informaţii utile, împarte-le şi prietenelor tale.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare