Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Diversificarea, pas cu pas

Diversificarea, pas cu pas

Tranziția de la lăpticul matern la alimentele consistente nu se face dintr-o dată, ci progresiv, crescându-se treptat porțiile și introducându-se alimentele pe rând, la intervale de aproximativ câteva zile. Astfel, poate fi testată toleranța digestivă a bebeluşului tău. Sub nicio formă nu trebuie introduse simultan două sau mai multe alimente noi.

Creşte treptat porțiile și introdu alimentele pe rând, la intervale de aproximativ câteva zile.

În caz de reacții adverse (diaree, vărsături, erupții cutanate), trebuie să opreşti administrarea alimentului în cauză, putând să o reiei după o pauză de câteva săptămâni. La fel trebuie procedat și în cazul în care cel mic refuză un anume aliment. Nu trebuie să-l forțezi, ci doar să mai încerci după câteva zile.

Este foarte important ca alimentele să fie proaspete și preparate în cantități mici, suficiente doar pentru masa respectivă. Cât privește ordinea în care alimentele noi pot fi introduse, părerile sunt împărțite. Totuși, se consideră că unele alimente pot fi sigure și tolerate ușor decât la anumite vârste (de exemplu, cele care conțin gluten nu sunt indicate înainte de 6 luni).

Multe mămici fac greșeala de a subția consistența alimentelor, pentru a le oferi micuților cu biberonul. Nu-ţi recomandăm această practică, administrarea hranei cu lingurița este un principiu de bază în cadrul diversificării. În primele zile, este suficient dacă-i oferi bebeluşului tău doar câteva lingurițe din noul fel de mâncare, putând să-i completezi masa cu lapte.

Administrarea hranei cu lingurița este un principiu de bază în cadrul diversificării.
Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare