Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Fierul și vitamina C în sarcină

Fierul și vitamina C în sarcină

În timpul sarcinii, fierul joacă un rol foarte important – celulele au nevoie de fier pentru a putea transporta surplusul de oxigen prin sânge, către creierul bebelușului, în dezvoltare în burtica ta. Dacă rămâi fără rezerve de fier devii anemică – te vei simți obosită, vei respira cu dificultate și vei avea o stare generală proastă.

În timpul vizitelor medicale prenatale ți se vor face analize, pentru a se determina cantitatea de fier din organism. Aceasta se poate afla prin analiza nivelului de hemoglobină și a numărului de celule roșii. Hemoglobina este ceva mai scăzută în mod obișnuit în timpul sarcinii, dar medicul va prescrie suplimente de fier dacă valorile sunt prea mici.

Pentru majoritatea femeilor însărcinate, necesarul de fier se obține din alimentație, incluzând în meniu alimente bogate în fier: carnea roșie, peștele, fructele uscate, cerealele integrale, vegetalele cu frunze verzi.

Alimente bogate în fier

  • Carnea (ai grijă cum o pregătești, pentru a evita pericolul de Toxoplasmoză)
  • Peștele gras (somon, sardine)
  • Vegetale cu frunze verzi (broccoli, spanac, varză kale)
  • Nucile, alunele caju
  • Mazărea, lintea
  • Fructele uscate – caise, prune, stafide
  • Ouă (atenție la riscul de infecție cu Salmonella!)

Vitamina C ajută la absorbția fierului

Fie că este furnizat de alimente sau suplimente, fierul se absoarbe mai bine atunci când este consumat împreună cu vitamina C, așa că bea un pahar de suc de fructe sau ia un supliment de vitamina C după masă.

Unele băuturi, precum cafeaua sau ceaiul trebuie evitate cel puțin o oră după ce ai mâncat alimente bogate în fier, pentru că reduc absorbția fierului în organism.

Află de la specialiștii NUTRICIA Aptamil ce alte alimente bogate în fier mai poți consuma în timpul sarcinii. Sună la tel 0800 672 888 sau scrie-ne pe e-mail, pe adresa expert@aptanutricia.ro

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare