Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Rolul hormonilor în sarcină

Rolul hormonilor în sarcină

Prima sarcină din viaţa unei femei reprezintă unul dintre cele mai minunate şi, în acelaşi timp, dramatice momente prin care trece viitoarea mamă. Pe măsură ce embrionul creşte, apar numeroase schimbări în corpul şi în mintea gravidei.

În timp ce unele modificări fizice sunt din ce în ce mai evidente odată cu înaintarea în vârstă a sarcinii, altele sunt destul de subtile, dar uşor sesizabile de cei apropiaţi viitoarei mame. Marea majoritate a acestor modificări psihice, sunt puse pe seama hormonilor care apar în timpul gravidităţii.

Estrogen, progesteron, HGC, cine e de vină?

 

Primul trimestru de sarcină, începe odată cu concepţia. În momentul în care ovulul este fecundat de spermatozoid, iar zigotul se implantează în cavitatea uterină, corpul secretă hormonul HGC (gonadotropină corionică umană).

Acest hormon este produs în primele săptămâni de sarcină şi, se crede despre el că atinge punctul cel mai înalt după 70 de zile de la concepere. HGC susţine sarcina până la formarea definitivă a placentei şi este mai mereu asociat cu simptome de genul greaţă, vărsături şi, uneori oboseala copleşitoare pe care o încearcă multe femei în primele săptămâni de sarcină.

Progesteronul, este unul dintre cei mai puternici hormoni ai sarcinii, produs în mare parte de placentă. Nivelul progesteronului din organism creşte proporţional cu vârsta sarcinii. Progesteronul ajută la relaxarea muşchilor uterini şi, în acelaşi timp, poate fi vinovat de apariţia durerilor de coapse sau durerilor din zona osului pubian. Acest hormon poate cauza întărirea sânilor şi senzaţia de balonare pe care multe femei o trăiesc pe parcursul sarcinii.

Estrogenul este şi el un hormon produs de placentă, al cărui nivel creşte odată cu vârsta sarcinii. Pentru a produce estrogeni, placenta are nevoie de ajutorul direct şi activ al fătului. Glandele suprarenale ale fătului, amplasate în partea superioară a rinichilor, produc hormonul “androgen” (de tip masculin).

Traversând prin peretele placentei înspre mamă, acesta este modificat în hormon de tip feminin: estrogenul. Unul dintre estrogeni, estriolul, determină la mamă sinteza unui hormon care stimulează lactaţia. Este vorba de prolactină.

De la o stare la alta...

Adesea, sarcina creşte stările de anxietate cauzate, ca şi celelalte sensibilităţi, cum este cazul celor digestive, de modificările hormonale ce apar în această perioadă. Aceste manifestări sunt accentuate şi de faptul că în primul trimestru, gravida se poate simţi extrem de obosită şi stresată şi din cauza apariţiei stărilor de greaţă şi în unele cazuri vărsături.

Aceste manifestari nu sunt strict legate de alimentaţie şi în general s-a constatat că ele pot fi ameliorate dacă se evită sculatul brusc din pat, dacă mănânci nişte biscuiţi sau covrigi şi ai grijă în general să mănânci puţin şi des. Mai apoi, pe măsura creşterii nivelurilor de hormoni, sânii se măresc pregătindu-se să secrete lapte. Mameloanele şi areolele se măresc şi ele şi se închid la culoare.

În plus, apare nevoia de a urina frecvent din cauza presiunii exercitate de uter asupra vezicii urinare. În al doilea trimestru, dispar greţurile la cele mai multe gravide, dar apar dureri de spate şi încep insomniile. Sub aspect emoţional, primele mişcări fetale, descrise diferit de viitoarele mame, marchează un moment foarte important în relaţia femeii cu viitorul ei copil.

Din acest moment, capeţi conştiinţa stării tale şi a existenţei viitorului bebeluş.

Abdomenul creşte de la o zi la alta şi copilul este foarte activ. În ultimul trimestru, uterul de măreşte şi, din această cauză, apare o greutate în respiraţie, senzaţia frecventă de urinat se intensifică, apar dureri supărătoare de picioare, hemoroizi şi chiar varice mai ales dacă eşti predispusă sau suferi de afecţiuni vasculare.

Foarte frecvente în această perioadă sunt crampele sau cârceii la picioare, ca urmare a unui deficit de calciu care poate să apară din cauza consumului masiv generat de creşterea fătului. O altă problemă o pot constitui arsurile care accentuează starea de disconfort. Există diferite motivaţii care încearcă să explice cauzele ce generează arsurile.

Nivelurile ridicate de progesteron şi compresia exercitată de uter pot provoca frecvent indigestie şi arsuri. Nu în ultimul rând, te poţi confrunta şi cu alte neplăceri ce apar mai des, dar în acelaşi timp nu trebuie ignorate dacă se intensifică. Este cazul sângerărilor nazale, secreţiilor vaginale abundente sau cel al constipaţiei.

Întreabă experții NUTRICIA
Oricând ai nevoie de un sfat de încredere, ei sunt alături de tine.
Întreabă-i tot ce vrei să ştii legat de sarcină, nutriţie sau îngrijirea
bebeluşului tău.
Pune o întrebare